Președintele Academiei de Studii Administrative (ASA), Corneliu Popovici, a avut o întrevedere cu doamna Liliana Iaconi, președinta Comisiei parlamentare pentru administrație publică și dezvoltare regională.
În cadrul întâlnirii, președintele Academiei de Studii Administrative a prezentat activitatea instituției, rezultatele obținute până în prezent, precum și direcțiile strategice de dezvoltare în domeniile cercetării științifice, formării profesionale continue și furnizării expertizei pentru sectorul administrației publice.
Un subiect prioritar al discuțiilor l-a constituit proiectul lansat recent de Academia de Studii Administrative, care are drept obiectiv valorificarea, dezvoltarea și promovarea patrimoniului științific, didactic și de expertiză acumulat în Republica Moldova, în ultimele trei decenii, în domeniul administrației publice.
În cadrul dialogului, doamna Liliana Iaconi a apreciat importanța valorificării experienței instituționale și profesionale acumulate de Republica Moldova în domeniul administrației publice, menționând că aceasta reprezintă o resursă importantă pentru elaborarea politicilor publice, îmbunătățirea procesului legislativ și perfecționarea cadrului normativ privind organizarea și funcționarea administrației publice.
Președinta Comisiei parlamentare a evidențiat rolul expertizei academice în procesul legislativ, în special pentru domeniile aflate în responsabilitatea comisiei, precum:
- organizarea și funcționarea autorităților administrației publice centrale și locale;
- organizarea administrativ-teritorială;
- consolidarea autonomiei locale;
- dezvoltarea regională și locală;
- serviciul public, statutul funcționarilor publici și managementul resurselor umane;
- digitalizarea administrației publice și transparența procesului decizional;
- elaborarea și implementarea strategiilor și politicilor naționale în domeniul administrației publice.
Părțile au convenit asupra dezvoltării unei colaborări permanente între experții Academiei de Studii Administrative și reprezentanții legislativului, în vederea valorificării cunoștințelor științifice și a experienței profesionale în procesul de elaborare, analiză și perfecționare a cadrului normativ, precum și pentru identificarea unor soluții eficiente destinate consolidării administrației publice din Republica Moldova.
Președintele Academiei de Studii Administrative, Corneliu Popovici, a exprimat sincere mulțumiri doamnei Liliana Iaconi, președinta Comisiei parlamentare pentru administrație publică și dezvoltare regională, pentru deschiderea manifestată față de inițierea și dezvoltarea unei colaborări constructive cu Academia de Studii Administrative.
Academia de Studii Administrative își reconfirmă disponibilitatea de a colabora cu autoritățile publice, instituțiile academice, organizațiile societății civile și partenerii din sectorul privat, în vederea dezvoltării cercetării, promovării formării profesionale și consolidării expertizei în domeniul administrației publice.